Perioada de vară este cea în care majoritatea dintre noi alege să își petreacă timpul în aer liber, la plajă sau terase, fără să ținem cont de cât de periculoase pot fi razele solare la care ne expunem atunci când ne petrecem timpul afară mai ales între orele 11 și 16, și cât este de important să ne protejăm pielea și capul de aceste raze. Razele solare, chiar dacă par inofensive, pot să dăuneze grav pielii și organismului nostru, îndeosebi celor care au tenul deschis, sensibil și care sunt expuși frecvent la razele de soare.
Afecțiunile pe care le poate provoca expunerea îndelungată la soare sunt: afectarea ADN-ului, ridarea și îmbătrânirea pielii, producerea leziunilor oculare, dilatarea vaselor de sânge și favorizează apariția cancerului și a erupțiilor alergice.
Prin urmare, pentru a ne feri de razele solare și afecțiunile ce pot surveni datorită lor, este indicat să folosim zilnic creme cu factori de protecție cât mai ridicați. Prin utilizarea acestor creme, scade riscul apariției pistruilor, petelor pigmentare, arsurilor solare sau al cancerului de piele.
Razele solare afectează nu numai pielea, ci și părul, astfel că la o expunere de lungă durată, acesta poate deveni uscat în mod excesiv, decolorat, degradat și lipsit de strălucire, fiind necesar să folosim pălării sau alte accesori menite să ne protejeze părul. Mai sunt recomandate și hainele largi, de culori deschise și ochelarii cu protecție UV ridicată.
Unul din produsele cele mai utile pentru protecția solară și nu numai, se află renumitul ulei de cocos, care are numeroase efecte hidratante, emoliente, calmante, nutritive, antioxidante şi antiinflamatoare. Uleiul din nucă de cocos este ideal pentru protecția solară, îngrijirea buzelor, îngrijirea şi protecţia părului (în special a părului uscat şi deteriorat deoarece ajută la hidratarea scalpului şi întăreşte firul de păr), dar şi pentru descâlcirea acestuia. Uleiul de cocos are numeroase beneficii și întrebuințări, fiind utilizat atât extern, cât și intern pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Astfel, uleiul de cocos, îndeosebi vara nu ar trebui să lipsească din achizițiile dvs.
Untul de shea este un alt produs miraculos, ideal pentru vindecarea arsurilor și a rănilor, pentru eliminarea cicatricilor, mătreții și a vergeturilor. Untul de shea hidratează intens pielea, stimulează microcirculația, accelerează vindecarea plăgilor, stimulează sinteza de colagen, are efect calmant și antiinflamator, fiind totodată și un foarte bun protector al pielii.
Uleiul relaxant cu lavandă este un ulei cu efect calmant ideal pentru pielea deshidratată și obosită. Acest ulei ajuă prin creșterea ratei de înlocuire a celulelor epidermice. stimularea proceselor reparatorii de la nivel cutanat, promovând reepitelizarea normală.
Alte produse care pot fi folosite pentru protecția și hidratarea pielii pe perioada de vară sunt: uleiul Super Vitamin E, cu efect intens hidratant, protector și calmant; uleiul de argan sau uleiul de măsline, bogat în polifenoli si antioxidanți.
Aceste produse pot fi achiziționate, accesând pagina Enzymatic Therapy.