Hepatoesential - Pentru regenerarea ficatului
Click pentru mărire |
|
Hepatoesential – Pentru regenerarea ficatului
Prezentare: 60 comprimate
Producator: Dacia Plant
Descriere:
Hepatoesențial este un produs natural, constituit dintr-o asociere de 3 extracte vegetale şi o fracţiune fosfolipidică esenţială, al cărui rol este susţinerea funcţiei hepatice.
Rețeta inovativă a produsului este realizată de Prof. Univ. Dr. Farm. Ursula Stănescu, membru al Academiei de Științe medicale din România, un nume de referință în domeniul fitoterapiei. Hepatoesențial are o formulă realizată după riguroase teste științifice și este destinat susținerii funcției hepatice. Este un produs aflat sub controlul curent de calitate al Disciplinei de Farmacognozie al Facultății de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie ,,Gr. T. Popa” Iași.
DESPRE FICAT:
Ficatul este cel mai mare organ intern al corpului uman, el fiind o anexă a tubului digestiv care îndeplineşte numeroase funcţii: funcţia metabolică, cu rol în sinteza colesterolului şi a lipidelor; funcţia vasculară, cu rol în sinteza unor elemente ale sângelui (albumine, globuline), precum şi a factorilor de coagulare ai acestuia; funcţia secretorie, cu rol în producerea bilei; funcţia antitoxică, cu rol în neutralizarea toxinelor din organism; funcţia excretorie, cu rol în descompunerea hemoglobinei.
Spre deosebire de alte organe, ficatul are capacitatea de refacere a celulelor care au fost distruse de o afecţiune sau leziune, apărute pe termen scurt. Dacă leziunile sunt repetate şi apar pe termen lung, modificările devin ireversibile. Vezica biliară (colecistul) este situată imediat sub ficat, fiind o anexă a acestuia şi are rolul de a depozita bila secretată de ficat. Tulburările care apar la acest nivel se datorează afectării ficatului sau funcţiei secretorii a acestuia (cu secreţia insuficientă de bilă) şi/sau a vezicii biliare.
Ajută la:
• menţinerea sănătăţii sistemului hepato-biliar
• protejarea şi regenerarea celulelor hepatice;
• susţinerea funcţiilor hepatice;
• detoxifierea ficatului;
• susţinerea secreţiei şi eliminării bilei;
• reducerea stărilor de oboseală şi surmenaj.
Compozitie:
Celuloză microcristalină; lecitină cu 95% fosfolipide esenţiale – pulbere (150 mg); anghinare (Cynara scolymus) - extract hidroalcoolic 4:1 din frunze (pe suport de maltodextrină 10%) (100 mg); armurariu (Silybum marianum) – extract hidroalcoolic cu 80% silimarină din fructe (pe suport de dextrină și dioxid de siliciu) (100 mg); schizandra (Schisandra chinensis) – extract hidroalcoolic cu 2% schizandrine din fructe (50 mg); stearat de magneziu vegetal; dioxid de siliciu coloidal; ulei esenţial de coriandru (Coriandrum sativum) (1 mg).
Mod de administrare:
Adulţi: primele 10 zile câte 1 comprimat de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă; următoarele zile, pentru întreţinere câte 1 comprimat de 2 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.
Comprimatele se înghit cu apă sau se sfărâmă în gură. În caz de dificultate la înghiţire, comprimatele se pot rupe în două.
Contraindicatii:
A nu se lasa la indemana copiilor.
A nu se depasi doza zilnica recomandata.
Recenzia dumneavoastră: Notă: HTML nu este interpretat!
Rating: Rău Bun
Introduceţi codul în căsuţa de mai jos: